Caviar, frate!
     media: 0.00 din 0 voturi

02.09.09
08:52
Desi este destul de stupid, de fapt sunt stupide, cele doua evenimente la care ma voi referi au un fel de talc in subconstientul meu. Numai ca nu mi-l pot explica prea bine.
Ambele sunt legate de caviar. Un aliment care-mi place.
Prin 1984 locuiam in Crangasi. Era vara si la facultatile (numai de stat) din tara erau admiterile. Pe atunci invatamantul de stat superior fiind luat foarte in serios de autoritati, regimul de lucru al angajatilor pe perioada examenelor era si foarte dificil, prelungit si controlat strict. De aceea, mama nu prea avusese timp sa organizeze alimentatia odorului la capacitate normala. Erau anii in care nu numai ca trebuia sa gatesti normal dar trebuia sa sincronizezi, sa planifici atent operatiunea datorita ratiilor la alimente si bineinteles a cozilor la care trebuia sa te afli pe faza precum Mutu azi la centrarile mijlocasilor.
Intr-una din acele zile cand mama plecase la facultate foarte devreme, s-a intamplat sa ma trezesc mai tarziu. Nu ca ar fi fost asta o scapare de lene dar aveam ore de practica tocmai de la ora 15:00. M-am foit, am ascultat la radio pe Bucuresti 3 cam tot ce era de ascultat si mi s-a facut foame. Frigiderul insa refuza sa consimta corespunzator la aceasta necesitate in sensul ca, era plin numai cu alimente nepreparate inca. Liceanul din mine si-a facut o supa la pachet "Podravka" de pui dar altceva nici ca mai stia sa prepare decat ceai cu biscuiti. Am luat un iaurt la borcan dar nu ajungea.
Tot in frigider se afla o cutie de tabla cu icre negre de la Braila pe care i-o daduse plocon la facultate mamei nu stiu care student cu tata mare inginer, sef de ferma prin Balta Brailei (deschid aici paranteza, daca s-ar vorbi azi despre cat de bogati erau sefii de ferma din Ialomita, Braila sau Tulcea, legendele despre haiduci sau spargatori moderni de banci ar pali intimidate). Cutia respectiva nu se gasea in comert, era din acelea dedicate exportului. Nu mai consumasem pana atunci icre negre si de aceea nu fusesem deloc curios dar, foamea este un meditator bun si eficient. Asadar, desfacut, gustat, placut, astfel incat 4 tartine cu caviar au fost rapid intocmite si halite.
Unde vreau sa ajung. In drumul spre liceul Ion Neculce am trecut sa-l preiau pe Dan Moisescu un bun tovaras de clasa si chiul din clasele 9-11 (orice asemanare cu nine-eleven este absolut intamplatoare) si am plecat impreuna spre Piata Crangasi unde avea atunci capatul tramvaiul cu traseul 41.
In drum spre statia de la Turda, peste pod ma pune dracul sa-mi vars amarul de dimineata in stil de dulce naivitate de adolescent catre Dan, in contextul in care vagonul era destul de aglomerat:
"Auzi Dane, azi n-am avut ce sa mananc acasa si am halit numai icre negre cu paine" am spus asta pe un ton mai natural decat cel cu care comenteaza meciuri in Cismigiu microbistii. Si discutia a deviat apoi spre o tema legata de absente.
O doamna care statea cu spatele la noi a strans din umeri ca si cum i s-ar fi facut teama si s-a intors intrigata sa vada cine a facut afirmatia. Cred ca daca tehnica vremii ar fi ajutat-o mi-ar fi facut si o poza. Ca nu in fiecare zi auzi de un muritor de foame a carui solutie disperata sunt icrele negre intr-o tara aruncata in criza si umilinta de criza economica de tip comunist. Cu aceasta ocazie voi remarca faptul ca in comunism era rusinos pentru regim sa se afle tara in criza dar in capitalism este firesc. De ce o fi capitalismul mai bun? Ma rog, sa revenim la subiect.
Nu am realizat, ca sa spun asa, curioasa gravitate a afirmatiei mele pentru cei din jur. Mai tarziu insa, m-am gandit daca asta nu a fost cumva o intamplare istorica precursoare a faimoasei "ce face un roman cand ramane fara lei, schimba 100 de dolari". Oricum la Europa Libera ar fi fost categoric cenzurata aceasta intamplare cu romanul din Romania comunista mort de foame si ajutat in extremis cu caviar.
Naive aduceri aminte care au survenit acum vreo doua zile. Mi-am luat de la magazin o cutie cu icre negre, ce sa fac, asa sunt eu pofticios, si acasa m-am desfasurat tacticos. Cum viciile si poftele nu sunt compatibile cu calmul bineinteles ca am scapat prima felie pe podea in stil lege a lui Murphy. Ah, macar daca felia ar fi fost legata de o pisica...
Am descoperit cu aceasta ocazie ca icrele negre adera foarte bine la gresie si se aduna foarte greu. Asa ca am recurs pana si la mop cand am reusit sa generez o pasta neagra unsuroasa pe jos. Bineinteles ca a sunat telefonul. Era bunul meu prieten Cristian Antonescu care voia sa ma intrebe daca vreau sa dau servicii de IT nu stiu cui. Mai inainte de asta m-a intrebat ce fac, iar eu am raspuns natural si firesc ca adun icrele negre cu mopul de pe podea iar el pe faza mi-a zis ca nu a auzit sa i se fi intamplat asa un nivel de opulenta nici macar lui Tiriac, desi in cazul lui de mare zgarcit icrele ar fi putut ajunge pe podea numai izbite cu furie la auzul ca, fiul sau s-a lasat prostit de o tarfa cu CNP de Basarabia, ca si cum s-ar fi terminat femeile pe Terra.
Atat am vrut sa-mi amintesc si sa gandesc legat de aceste intamplari caviaristice.
Imi scapa talcul deplin dar sunt sigur ca exista unul. Ma gandesc, de exemplu, ca poate a doua intamplare va fi folosita impotriva mea cand voi candida la alegerile prezidentiale. Ziarele advesarilor mei vor scrie titluri mari de tipul "DESI SE DECLARA DIN POPOR, RAUWOITORUL A TRAIT TOATA VIATA IN OPULENTA CAVIARUL FIIND MESTECAT CU MOPUL LA PROPRIETATILE SALE". Ar putea fi acest un talc ascuns, cine poate sti?
Daca nu ma intelegeti, considerati-o o pagina de jurnal intim si ignorati ce tocmai ati citit. Voi imbatrani, ma va lasa memoria si cum altfel sa le povestesc nastrusnicii nepotilor decat asternandu-le in biti de memorie la pastrare.


Escroaca
     media: 0.00 din 0 voturi

15.06.09
09:30
Azi dimineata Ana m-a santajat cu buna stiinta ca sa obtina un avantaj.
I-am spus, "Esti o mare escroaca!"
Mi-a raspuns, "Nu, sunt o mica escloaca..."
Nu are inca trei ani, dar ii va implini curand.
Si pe urma, va mai ramane putin pana se va marita iar eu voi ramane singur...
Numai tata sa nu fi.


Sfanta sarbatoare a presiunii
     media: 0.00 din 0 voturi

03.05.09
22:56
Ca niciodata am asteptat vacantele de Pasti si 1 Mai.
Am numarat fie ce clipa pana la primele momente ale acestora.
Am adormit cu greu in seara de dinaintea primei zile de vacanta.
Si m-am rugat la cine am crezut ca imi asculta ruga ca romanii sa-si fi aranjat vacante cu mult mai lungi in plus fata de zilele legale.
Si m-am trezit dimineata in fiecare prima zi de vacanta nationala.
Si am alergat intr-un suflet la baie.
Si am rotit robinetul pe deschis. Si la calda si la rece.
Iar mirajul mult asteptat al vacantei a devenit brusc realitate.
O presiune extraordinara, cum numai in povestile din Romania lui Gheorghiu Dej au mai fost auzite, a facut ca sufletul sa-mi fie cuprins de o teama fireasca, umana, civilizata. Dar, daca tevile vor plezni? Daca robinetii si bateria nu mai pot suporta o astfel de presiune dupa luni de zile de picureala menajera rosiatica. Si furtunul de la dus, saracul, ce va crede despre mine, acum ca voi abuza de el mai mult decat intr-o saptamana normala?
Insa torentul aidoma unei mini-cascade imi domoleste temerile, cu o siguranta si stabilitate de piatra de piramida, la fel ca altadat', iar eu gasesc pretexte de a sta in cada cat mai mult, cat se va putea de mult pana la terminarea mini-vacantei romanilor mei.
Nu este greu de ghicit, am inceput sa scriu aceste randuri imediat dupa baia de seara. Ultima. Ultimul rasfat inainte de apus. Simt ca sunt singurul locuitor al acestor meleaguri care-si doreste ca ambuteiajele de pe DN-eu si autostrazi sa fie cat mai mari si mai lungi.
Desi mi-am jurat ca nu voi dori sa vad cum minunata presiune se va duce, se va stinge precum ultima suflare a unui muribund, nu m-am putut abtine sa nu constat, parca din acelasi instinct salbatic cu care multimea se inghesuie sa vada cadavrul unui accidentat pe sosea, cum debitul robinetului se reducea, s-a redus parca la mai putin decat avea inaintea vacantei.
Ah, eternul "inainte era mai bine!"
Si totusi cum sa nu ma apuce tristetea lui Toparceanu, cand mai devreme dusul se zbatea in mainile mele ca o fiara, iar acum pare un les de antilopa in gura unui tigru? Cum sa nu ma gandesc cat de rau imi pare ca nu mai sarbatorim 23 August, ca sarbatoarea legala de Rusalii nu este chiar asa de lunga si ca, urmatorul rasfat vine abia de Craciun?
Vedeti, asta e cu vacanta la romani.
Nu stiu unde se afla adevaratele ei placeri.
Cum?
Va ganditi ca era mai simplu sa mobilizez cumva cetatenii sa-si ceara si dreptul la presiune normala la apa rece si calda?
Oameni buni, chiar asa de visator ma stiti?


Ocean's 14
     media: 0.00 din 0 voturi

25.04.09
22:18
Ei, glumesc si eu, ce n-am voie sambata?
Priviti, va rog, fotografia aceasta.
Nu sunt filmarile de la un nou Ocean's cu Pitt si Clooney. Si nici duble taiate din Ocean's 13.
Este un instantanetu de pe o strada din Bucuresti care arata cat se poate de clar cum i-a izbit criza pe romanii si asa cel mai sarac popor din Europa. Criza ii determina sa se apere cu ce pot si de aceea masini mai mici, mai economice si mai ieftine nu-si pot permite.
Pe o raza de 5 km in jurul locului in care a fost "trasa" fotograia nu este nici o reprezentanta RR. Si nici nu venisera impreuna pentru ca, in calitate de barfitor de serviciu am fost curios daca nu cumva au iesit unii le vreun TIMBILDING.
Nicidecum, mai intai a venit un el, s-a suit in cea mai de la strada si a plecat. Mai apoi a venit o ea, cam dupa vreo douazeci de minute si a plecat pe acelasi sens unic al strazii.
Sa fi fost o intalnire de amor?


Nu sunt singurul 'sarit'
     media: 0.00 din 0 voturi

14.02.09
00:54
Cand m-a chinuit facerea de scrieri si am incropit "Punguta cu doi bani" (http://www.ablog.ro/rauwoitorul/2008-09-10/punguta-cu-doi-bani.html), am crezut ca, numai mie mi s-a pervertit imaginatia in mare hal. Dar iata ce am gasit pe www.hanuancutei.ro la sectiunea forum:

Experiente Traumatizante:
Fetita cu chibrituri:
Hans Christian Andersen. O fetita orfana moare de frig pe strazile din Copenhaga, incercand sa se incalzeasca aprinzand chibrituri.
E Craciun, n-o ajuta nimeni, strazile sunt pustii si gerul crapa pietrele.
Imaginea bunicii care o priveste din cer e sfasietoare. Copilul occidental care citeste poate ramane
marcat pt. toata viata. Copilul din Romania va rade: astfel de scene se vad cu ochiul liber
in noptile Bucurestiului lunilor ianuarie-februarie.

Klaus cel mic si Klaus cel mare:
Acelasi Andersen: se pare ca danezul avea mari probleme psihice!
Povestea asta e un macel de la un capat la altul.
Doi oameni pe care ii chema la fel,
unul "mic" si altul "mare", se cearta intruna,
totul plecand de la o piele de cal. Pe parcurs ei omoara cai,
fac trafic de cadavre, mint de rup si incearca sa se omoare unul pe
celalalt, in final, bine-nteles, buturuga "mica" rasturnand carul "mare".

Puiul:
Ioan Alexandru Bratescu-Voinesti: Un biet pui de prepelita care are probleme
la o aripa si nu poate sa zboare este parasit de maica-sa in mijlocul unui lan
si sfarseste murind inghetat. Fiindca venise vremea ca familia sa migreze si pentru
ca mama a fost nevoita sa ia o decizie: ori raman toti acolo, ori isi abandoneaza
puiul. O ia pe a doua si traumatizeaza astfel jumatate din prescolarii care au citit
povestea lui conu` Bratescu.

Creanga care se rupe:
*Capra cu trei iezi:
O poveste de groaza transpusa in lumea animalelor, pentru al carei scenariu Stephen King ar fi invidios.
Lupul ii hapaie caprei doi dintre iezi (parca seamana cu stirile de la Pro Tv si Antena1, pacat ca pe-atunci
reporterii nu puteau transmite in direct din Moldova!) si-apoi pleaca, lasand in urma un
carnagiu. Dupa care capra pregateste o apriga razbunare, trimitandu-l in iad pe lup. Scenele abunda de sadism, patetism si pilde oribile (vezi "Momente terifiante").

Povestile Porno:
"Povestea povestilor" si "Povestea lui Ionica cel prost". Desi inainte de `89 circulau pe sub mese, dupa Revolutie au fost publicate. Si Doamne fereste sa fi ajuns in mainile vreunui copil.


Actiuni profitabile
     media: 0.00 din 0 voturi

08.01.09
10:19
"Stau imbracat la ferestra,
strada e toata a mea..."
cam asa suna un cantec numit "Fata morgana" care a dat si parte din coloana sonora a filmului romanesc cu acelasi nume.
De fapt, sunt imbracat numai in chilotii personali, nu vad strada ci doar parcarea din spatele blocului care nici macar nu este toata a mea.
Imi tai o felie de "Sibiu" pentru ca specialistii recomanda sa mananci ceva de dimineata si, in loc de cafea, dezvirginez un Red Bull. Totul pare normal. Mai putin apelul de pe mobil care afiseaza un numar cu 001, adica tocmai de la America. Rude pe acolo nu, 2-3 cunostinte care sigur au numarul meu de acasa de acum 22 de ani, o asa-zisa iubita care mi-a dat papucii candva, cam astea ar fi sansele sa ma sune cineva din Lumea Noua.
Raspund.
Teoria probabilitatilor functioneaza pentru ca nici una din sansele de mai sus nu se infaptuieste.
Ca apelant se rcomanda un domn John Lee care ma suna nu stiu de la care agentie de brokeraj. Dansul doreste sa-mi ofere serviciile companiei la care lucreaza, care se ocupa cu formidabile recomandari privind oportunitati de investitii in actiuni. In cazul de fata pomeneste de actiuni la VISA.
Evaluez in gand situatia.
Eu, vorbind in engleza, costumat numai in chiloti, cu o felie de salam pe bucata de paine de alaltaieri, un red bull pacatos, parcarea din spatele blocului si cenusiul-gri dat de asfaltul strazii si zidurile putinelor constructii din prejur.
Categoric nu pare cadrul propice pentru a investi la VISA. Totusi cred ca este posibil ca si lui Onasis sa i se fi intamplat sa faca achizitii maritime pe cand se afla imbracat doar in slip alaturi de oricare dintre sotiile sale.
Ah, ba nu, privirea imi cade pe tomberoanele cu gunoi scoase la marginea trotuarului, tocmai in buza aleii de acces spre intrarea din spate a blocului. Alee folosita si de vecinul de la trei care are un Lexus de vreo nouazeci de mii si salariu de maxim 1000 la senat dar si de doamna de la doi care are un minunat Passat full option. Da' ce, parca lui Prigoana nu tot de la gunoi i s-a tras averea? Numai cand esti capabil sa ai asemenea investitii cred ca poti fi atat de dibaci sa-ti strecori hainele de firma pe langa niste tomberoane jegoase pentru a te sui la volanul frumoasei masini din dotare.
Da uite ca m-am luat cu vorba. Asa, va sa zica.
Vad tomberoanele. Sunt pline ochi, deci cei care le-au umplut, printre care si familia noastra, au investit deja in ceva. Si dupa cat de incarcate sunt am investit la greu. Ceea ce ma face sa deduc, ca bugetul de investitii in actiuni ale VISA s-a redus dramatic in contextul crizei mondiale. Ii explic domnului in termeni relaxati ca sunt 100% sigur ca in primele sase luni din an nu vom marsa pe investitii in actiuni. El ma roaga politicos, sa accept, sa mai fiu sunat de un coleg care doar va incerca sa-mi prezinte mai in detaliu aceste minunate oportunitati. Ma suna pe banii lor (SPER) asa ca cine stie, poate ca data viitoare voi fi mai atent cu viitorul investitional al firmelor mele.
Sa ma mir ca imi stie numele, numarul de mobil, numele firmei? Da' de ce? Doar ma suna din patria unde se respecta cu sfintenie dreptul la confidentialitate . Acolo oamenii nu sunt pacatosi ca internautii romani care "hacuiesc" baze de date de pe Internet pentru a le vinde mai apoi creatorilor de spam din Asia. Acolo ti se respecta intimitatea.
Oricum, va spun ca am sarit o treapta mai sus pe scara sociala. Pana acum vreo patru luni ma sunau cu disperare unii din Tg. Mures pentru acelasi scop. Acum sunt sunat tocmai din vecinatatea Casei Albe. Asta si faptul ca poimaine este deja sfarsitul de saptamana ma fac sa plec la birou cu zambetul pe buze.


Metamorfoza (tipic) romaneasca
     media: 0.00 din 0 voturi

07.01.09
16:43
"Sunt si eu aici la rand. Ma duc sa mai rezolv niste acte la alt ghiseu"
Asa mi-a zis la rand la banca, la BCR Unirea, o duduie.
Dupa care a plecat sa-si rezolve problema la un alt ghiseu.
Ma uit la locul ramas gol in fata mea pana la urmatoarea persoana din rand, precum s-a uitat Seinfeld la Poppye cand a iesit din toaleta si a plecat spre bucatarie fara a se spala pe maini.
Deci, in fata mea este un loc gol, ocupat insa, de o doamna care nu se afla acolo. Tiiiiii, mare minune!
Cum nu am nici un fel de mila pentru nervii mei m-am apucat sa investighez aceasta chestiune precum un istoric veritabil.
In perioada dintre 1982 si 1989 criza de alimente a generat o re-esalonare a timpului personal per individ alocat achizitionarii de diverse produse. Pe atunci molurile de azi erau reprezentate de complexe unde pe langa farmacie, librarie, bar, tutungerie si mercerie se aflau si alimentara dar si vestitul aprozar.
Cand gestionarii ultimelor doua locatii enumerate se indurau sa scoata marfa si la vedere, dupa ce toate rudele si pilele din agenda lor vizitasera deja magazia pe usa din dos (desigur, se subintelege ca dictatorul si sotia erau de vina pentru acest obicei al romanului gestionar, fapt care explica de ce i-a impuscat Stanculescu) plecand cu sacose de doi lei nerationalizate cantitativ, cel mai mare birou de informatii si contra-informatii, adica telefonul fara fir, dadea de stire:
"S-A BAGAT CARNE" , "S-AU BAGAT TACAMURI" , "A VENIT UNTU' " si alte asemenea minunate vesti.
Si aici aparea momentul magic in care cozile se formau urgent la fiecare articol din categoria "s-a bagat".
Cum romanu' avea nevoie de cate un pic din fiecare, a gasit si metoda numita "LASATUL DE RAND". Personal cred ca daca a existat un conses national vreodata la noi, romanii, atunci el s-a materializat cel mai bine in formula "MI-AM LASAT RAND". Toata lumea respecta cu sfintenie acest consemn plin de falsitate si de lipsa de logica.
M-am interesat la modul serios si aceasta inventie este atestata numai la noi, ea nefiind cunoscuta sau macar mentionata nicaieri in lume. Este varianta perfida a zicalei "cum sa-ti furi singur caciula" caci, multi stateau la o singura coada timp de cateva ore bune, randul avea viteza mica iar cand mai aveau cam vreo 15 cumparatori in fata, se trezeau ca cei 15 se metamorfozau in inca vreo 10, fapt pentru care cei care aplicau metoda cu "am fost si eu la rand" apucau sa mai cumpere produsul care generase coada in sine, dar BOUL care statea cuminte si ordonat la rand nu mai apuca nimic, decat ca indeplinise un minunat rol de "rezervator" de loc la coada.
Ei, dar ce ma complic asa?
Vremurile dictatorului nemilos au trecut, crizele de alimente de baza au trecut da' uite ca, reminescentele de tip iliescian nu ne trec. Batranii mor de foame in casele lor cu nesperatul ajutor socio-medical oferit de guvern, refuzand ca din pensiile lor indestulatoare sa-si cumpere de pe rafturile pline alimente de baza. Iar adultii plini de viata, lasa si azi "rand" la cozile de la ghiseele diferitelor institutii.
Imi trec timpul "consumand" un joc de pe telefonul mobil. In spatele meu la ghiseul bancii unde faceam rand cand am inceput acest inscris, s-au asezat si alte persoane. Bineinteles ca nu le-am spus nimic de cucoana plecata din fata mea.
Si tot bineinteles, cand mai aveam doar o persoana in fata a revenit.
Radioasa si increzatoare.
Da sa se aseze cuminte in fata mea insa ma prefac ca nu vad, drept pentru care se trezeste inghesuindu-se intre mine si cel de la ghiseu. Acesta din urma se intoarce controversat catre ea. El ca el dar sa-l fi vazut pe cel din spatele cozii, care, ca un perimat personaj model al vietii actuale, zise:
"In caz ca faceti o confuzie, sa stiti ca ati gresit capatul cozii" ii transmite cordial, amuzat dar imperativ cucoanei inghesuite intre mine si ghiseu.
"Dar, am fost aici, intrebati-l pe domnul" raspunde fara sa clipeasca inca sigura pe situatie. Pentru ca sunt un domn, dansa a sustinut, avand mingea asezata la fileu, incerc sa punctez:
"Vai de mine doamna, sa stiti ca am multe defecte recunoscute chiar si in fata nevestei, dar mincinos nu sunt".
"Ce vreti sa spuneti" simte ea ca incalzirea globala este mai curand decat s-a estimat pe la TV.
"Cum sa spun tuturor ca ati fost aici, cand nici eu si nici ceilalti de la coada nu v-am vazut consumand din timpul zilnic alaturi de noi?"
Ce sa va spun? Nu cred ca s-a inventat instrumentul care sa masoare cu exactitate cat de mult i s-a lungit fata doamnei cu pricina.
"Dar, v-am rugat cand am plecat de la rand, sa-mi tineti si mie locul" imi reproseaza ea enervant de tupeist.
"Da, se poate, dar ati plecat asa de repede ca n-am apucat sa va spun ca nu sunt dispus sa fac acest lucru pentru dumneavoastra.
Cum va spuneam, nu s-a realizat acel instrument inca.
Domnul cu interpelarea din spate pare mai inspirat decat mine:
"Acum ca ati admis de bunavoie ca ati plecat de la rand, noi vom intelege si decizia dumneavoastra si faptul ca va veti aseza civilizat la rand ca noi ceilalti".
Uau, tipul este dintre ai mei.
"Dar dumneata in ce calitate te bagi" il cearta doamna cu bagatul in fata pe domnul cu bagatul in seama (parerea ei).
Interpelarea il indispune si enerveaza pe domn in acelasi timp. Se poate vedea usor dupa culorile fetei sale.
"In calitatea de om care nu are timp de pierdut in favoarea oamenilor ca dumneata, care considera ca sunt vesnic mai smecheri decat altii. Domnul din fata (adica Rauwoitorul va amintesc respectuos) are perfecta dreptate. Cum sa fiti la rand cand de fapt nu sunteti?Ca nu pareti a fi nici zana si nici vrajitoare desi aveti apucaturile acesteia din urma! Un rand la orice trebuie respectat de fiecare prin prezenta fizica si nu virtuala."
Aoleu! Pe aia cu vrajitoarea nici eu n-as fi elaborat-o pe gura. Tare tipul, imi place. Va sa zica nu numai Mircea Badea e spontan asa cum cred ascultatorii sai cretini de la radio.
Cucoana se uita disperata la ceilalti din rand. Acestia sunt neutri. Fie ca se baga cineva in fata, fie ca este rejectat. A nu te amesteca este o doctirna sfanta la orthodocsi. Se uita la mine iar eu nu gasesc decat o canistra cu benzina pentru a domoli focul.
"Doamna, inteleg situatia stupida in care va aflati, insa am sa va ajut cumva. Aveti masina?" fac eu serios.
"Da" face ea interzisa.
"Vedeti, daca ati fi la o coada in trafic pe Calea Victoriei nu ati putea in nici un fel sa va lasati rand si sa mergeti sa conduceti masina in acelasi timp si pe Calea Mosilor. Asa este si cu cozile de la ghiseul bancii."
Pentru a nu stiu cata oara in patruzeci de ani mi se doreste decesul in direct. Cucoana se trezeste in plin penibil, un penibil atat de penibil ca as fi preferat nici macar sa nu asist. Inutil sa va mai spun ca in timpul discutiei am avansat pana la ghiseu, asa ca sansele ei de a mai da buzna la coada se diminuasera mult.
"Sa va ia dracu' pe toti" ne-a urat ea ca o doamna. Si a plecat fara sa-si mai ceara extrasele de cont.
"La revedere" ii facu domnul din spate.
Imediat dupa mine se afla un domn mai in versta. In jur de saizeci de ani. Il mananca si pe asta in fund sa vorbeasca:
"Acum douazeci de ani, caricaturistul Mihai Stanescu a realizat un desen reprezentand doua cozi cu oameni catre marginea unei prapastii. La ce stati, era replica unuia dintre oameni. Nu stiu raspunde cel din fata sa, dar mi-am lasat rand si dincolo."
Mi-aduc aminte de genialul Mihai Stanescu si de caricatura cu pricina. Da' ce are sula cu prefectura, ma intreb. Si il intreb:
"Si ce doriti sa spuneti cu asta?"
"Ca indiferent de situatie trebuie sa ne pastram umorul."
Sitemul Oracle de la BCR are o viteza mult prea mica pentru anul 2009 asa ca mai am timp de taclale.
"Daca nu ma insel, in caricatura se satirizeaza un prost obicei al poporului nostru, de acord?"
"Asa e" face el satisfacut ca i-am dat atentie.
"Si cu tot cu satira asta, timp de douazeci de ani n-am reusit sa ne corectam nici un pic? Doar ne-am pastrat umorul? Si care este avantajul in aceasta treaba?"
Of, eu si cu talentul meu de a pune intrebari anti-sociale. Bineinteles ca nu stie ce sa-mi raspunda. Zambeste cald dar glacial precum Ion Iliescu cand este facut criminal.
"Multumesc ca mi-ati stricat ziua" ii spun.
"Vai de mine, cum asa?" sare el in ajutor.
"Mi-ati confirmat ca de douazeci de ani numai natura din jurul nostru a incercat sa se corecteze, da noi, ba'. O zi buna va doresc."
Vedeti, onorabila doamna numita viata, chiar isi pastreaza simtul umorului. Rade in permanenta de noi romanii de felul umoristic si zeflemitor in care ne-o consumam zilnic.


O premiera mondiala
     media: 0.00 din 0 voturi

07.01.09
16:42
Prin luna septembrie 2008 compania Allianz si Tiriac a schimbat sistemul de incasari cash de la agentii de asigurari cu facturi cu cod de bare platibile in multe puncte din tara. Printre acestea si ghiseele BRD.
BRD, dupa cum poate ati auzit, este acea banca din Romania unde daca titularul unui cont se duce la ghiseu cu cardul bancar personal semnat dar expirat si se legitimeaza cu pasaport si permis de conducere si in plus, cunoaste parola secreta a contului activ, nu primeste noul card daca nu se poate legitima cu cartea de identitate.
Asaaaaaa.
M-am dus in septembrie cu factura la ghiseul BRD (era aproape de casa, ce sa fac), am dat o suma de bani, am dat documentu', cel de la ghiseu mi-a dat restul, a scanat codul de bare, a generat chitanta, siiiiiiiiiii, mirati-va oameni buni am platit factura unei rate de asigurare in maximum 60 de secunde.
La fel si in octombrie.
La fel si in noiembrie.
La fel si in decembrie.
La fel si...
A, a.
In ianuarie 2009 nu a mai tinut chestiunea. Regula cu trei ore, trei zile si trei luni este sfanta pe plaiurile noastre.
"Imi pare rau" face baietasul de la ghiseu, "nu va pot ajuta" desi fata lui oricum arata de la inceput ca nu m-ar fi ajutat nici daca m-ar fi gasit insetat in desert.
"De ce?" nu incetez eu sa ma mai mir in direct in tara mea.
"Pentru ca nu mai am cititor de cod de bare instalat la calculator"
"Nici colegii nu mai au?"
In dreapta sa, respectiv la ghiseul din stanga mea, era un alt coleg foarte preocupat in munca. Incerca sa-si introducca lent varful cravatei spre palpatorul masinii de numarat bani, fiind foarte fericit cand reusea sa declanseze mecanismul, fara a-si prinde cravata. Am vrut sa-l filmez cu telefonul dar s-a prins si a incetat.
"Nici eu nu am. Dar cred ca are colega". Adica colega din dreapta colegului aflat in dreapta celui care m-a intampinat primul.
Acesta, primul adica, o atentioneaza pe colega si ea foarte interesata de munca. Mi-a placut chestiunea cu cred. Imi aduce aminte ca totusi viata pe Pamant este mereu incerta. Siguranta este un lux pe care cu greu ni-l mai permitem azi.
"Am, dar acum am o eroare pe calculator si nu pot. Sa mearga la robotel", face colega din extrema dreapta.
"Mergeti la robotel, va rog"
"UNDE?????' ma mir eu pe adevaratelea.
"Acolo langa intrare. Acela este robotelul de facturi" zise el mandru de aparitia acestei minuni a tehnicii. "Puteti sa achitati acolo".
Ma indrept catre robotel. Un fel de cutie cu zorzoane, un ecran minuscul si cateva butoane. Asa, va sa zica Rauwoitoare, a sosit vremea sa te dezmortesti, sa spargi cliseele conservatoare in care te-ai incorsetat.
Din prost obicei ma apuc sa citesc instructiunile. Aveam si timp si vorba din stramosi, omul cat traieste trebuie sa invete neincetat. Si deduc ca nu pot plati cu card. O domnisoara sexi de la biroul de informatii imi sare in ajutor sesizand chipul meu incruntat (am riduri, si ce, trebuie sa radeti de asta cand cititi?).
"Da, nu puteti plati cu card la robotel"
'Si cum fac?"
"Va duceti afara la bancomat" ma salveaza nesperat de rapid. Afara erau doar -7 grade dar eu eram imbracat bine. Aveam si caciula si manusi la mine. Cu care m-am echipat repede ca sa ies din sediul unei banci pentru a retrage din banii mei depozitati in contul la acea banca. Sunt inca tanar, m-am descurcat si cu asta. Scot suma totala corespunzatoare celor doua facturi de plata. Am un total de 660 si scot 700 in bancnote de 50. Asa mi-a dat bancomatul BRD. Care s-a nimerit sa fie prost dispus in acea zi si nu avea cum sa-mi dea 660. Si chiar daca mi-ar fi dat, tot nu mi-ar fi fost de vreun folos ca o factura era 148 de lei iar alta 512. Ma intorc la "robotel". Nu inteleg de ce-l alinta asa, ca e ditamai cutia de ambalat excavatoare. Astept cuminte vreo 5 minute pentru ca in fata mea un pensionar era "chinuit" sa foloseasca porcaria electronica in conditiile in care nu vedea prea bine, mana ii tremura, etc.. Stim cat de greu le este batranilor sa-si care batranetea. Fusese trimis de la ghiseu de un alt functionar amabil, gata sa serveasca prompt un client in varsta intrat in banca. Mie mi s-a parut o autentica imagine plastica si contemporana a celebrului "l-a trimis la dracu' ".
In fine, imi vine randul. Pe ecran imi apare la pasul 3 mesajul, "ATENTIE, APARATUL NU DA REST!". Imi aduc aminte ca am de platit 660 cu 700 in file de 50. Nu este bine. Fata sexi ma vede din nou, bineinteles in postura de neajutorat mintal si garbovit, refuzand ostentativ sa vada vulturul din launtrul meu.
"Ce s-a intamplat?"
Ii prezint dilema. Se ofera sa ma ajute. Imi aduce bani schimbati. Dupa care incep sa mi-o bag. Bancnota dupa bancnota. Ca nu este chiar asa de simplu. Robotel este minor, fara exercitiul rutinii si fiecare ban mestecat este analizat si cumulat. De aceea mi-o si scuipa pe ultima de un leu care era foarte sifonata. Mi-o schimba tot fata sexi la ghiseul de unde imi schimbase prima data o hartie de 50 in mai marunt cu scopul bine precizat ca erau necesari la "robotel". Am terminat de platit doua facturi in contul domnului Tiriac. Sau al fiului sau. Sau poate, al nepotului sau.
Pe scurt, anul trecut plateam aceleasi facturi in aceeasi banca in maximum 3 minute cu tot cu stat la coada.
Anul acesta am pierdut 3 minute pana am fost bagat in seama. Alte 5 minute ca sa citesc instructiunile. Alte 2 minute ca sa folosesc bancomatul. Inca 5 cu un amarat pensionar fortat sa foloseasca putoarea electronica. Alte 2 minute ca sa aflu ca nu da rest "robotoiul". Alte 2 minute pana mi-au schimbat la ghiseu o bancnota de 50 in valori mai mici, inca un minut pana mi-au schimbat bancnota sifonata de 1 leu siiiiiii, fara exagerare, cam vreo 7 minute pana am platit facturile in varianta electronica a BRD. De ce? Pentru ca banii se baga fila dupa fila pentru a fi recunoscuti si numarati de masinarie. Si pentru ca ultima hartie de 1 leu data de la ghiseu era atat de mototolita incat a trebuit schimbata.
Tot la ghiseu.
Care ghiseu ar fi trebuit degrevat tocmai de asemenea interventii prin aparitia masinii fermecate.
Inutil sa mai pomenesc ca multe dintre masinile care vand dulciuri si sucuri prin institutii dau rest in monede.
Inutil sa mai amintesc ca automatele de facturi exista pretutindeni in lume pentru situatia in care doresti sa achiti ceva dupa ora de inchidere a bancii si nicidecum pentru a taia accesul clientilor catre ghiseu.
Inutil sa va mai spun ca am rezolvat in 27 de minute ceea ce rezolvam in 3-5 minute pana acum o luna.
Inutil sa va mai spun ca un responsabil IT din BCR de la divizia de aparate minunate are cam vreo 1800-2000 de euro net pe luna ca sa fie productiv, sa genereze idei mai bune, sa faca implementari din astea cretine care ajuta substantial clientii astfel incat timpul petrecut in cmpania clientilor bancii sa creasca. Altfel, cum naiba s-ar mai lega relatii intre oameni. Desi, cu fata sexi de la receptie nu s-a legat nimic.
Insa, nu se pune. Eram oricum dupa Anul Nou si odihnit fiind aveam rabdare. Mai multa decat de obicei.
Culmea e ca, acum cand scriu, in camera la Ana se aude melodia "Nu mi-e frica de bau-bau". Recunosc ca a inceput sa-mi fie totusi frica de monstrii creatori de "bine electronic" de la BRD.
De ce premiera? Pentru ca sunt sigur ca se intampla prima oara. De ce mondiala? Pentru ca sunt sigur ca este prima oara pe glob. Ce anume?
Romanii au inventat birocratia electronica ca rival al celei functionaresti.
Apropos' stiti care este sloganul BRD - Romania? "BRD, tot mai simplu"
S-a intamplat pe 06.01.2009 la BRD Unirii langa noul tribunal.
P.S.
Folosind motorul de cautare al paginii www.brd.ro am cautat cuvantul reclamatii ca sa vad unde ma pot plange despre aceasta incredibila patanie. Ghiciti, ce? La cheia de cautare pentru "reclamatii" nu se gaseste nici un rezultat. Traim intr-o lume perfecta.


Punguta cu doi bani
     media: 0.00 din 0 voturi

10.09.08
20:47
Stau si ma uit, cu Ana fireste, la "Punguta cu doi bani" transpusa pe DVD dupa basmul marelui Creanga.
Ma uit la filmulet, tot fireste, cam a zecea oara, la cererea ei fireste, minora familiei dandu-se in vant dupa comentariile si barfele din timpul rularii pe DVD si aflandu-se, se pare, intr-un intens fenomen de asimilare a informatiei.
Numai asa pot sa-mi explic cum poti vedea "Heidi" de 56 de ori, "Cenusareasa" de 72 de ori si "Jack si frejul de fasole" de 85 de ori!!!!!! Cum de stiu numarul? Fa matale' singur zum si umbla la deductii, caci, poate raspunsul este printre randuri.

Cat despre punguta, ce credeati? Ca iar ma framanta averile ilicite sau tunurile de TVA ale statului?
Nu, basmul lui Creanga mi s-a transformat in creier, probabil din cauza difuzarilor repetate, cam asa:

Cica era odata un mos si o baba. In ciuda faptului ca viata grea si emisiunile pilduitoare de la TV ar fi trebuit sa le uneasca destinele, acestia preferau sa-si transforme vecinatatea intr-o permanenta lupta, foarte aproape in context de actiuni penale si denunturi ordinare pe care nici Mircea Radu nu le-ar fi putut rezolva.
Nu numai ca nu se sufereau, dar isi mai si etalau bogatiile opulente, unde baba avea castig de cauza pentru ca, averea ei era capabila sa produca una bucata ou comestibil, ba chiar si doua, pe zi.
Cat despre bune maniere, ajutorarea aproapelui sau constientizarea unei nevoi de viata a semenilor din jur, nici ca putea fi vorba. Mosul murea de foame, inghitea in sec, in timp ce baba consuma pofticioasa ouale produse fara a respecta standardele euro in vigoare cu privire la productia, comercializarea si alimentatia cu acest produs.
Se remarca aici faptul ca, mosul pare sa fi fost un om mai bun, pentru ca in ciuda foametei nu a reclamat-o pe baba la autoritati pentru productia nedeclarata de oua.
Dar era totusi un batran nesimtit, prost crescut, lucru care se va vedea, s-a rasfrans si asupra cocosului.
"Da-mi baba si mie un ou" reprezinta o mare scapare, pentru ca nu a folosit expresia "te rog".
Aici cred ca este si cheia intrigii lui Creanga, pentru ca nu vom sti niciodata daca baba i-ar fi dat din ouale sale mosului in situatia in care acesta s-ar fi exprimat politicos.
Ei bine, asa incepe adevarata poveste, care, inca ma mai mir, nu a ajuns la "Stirile de la ora 5".
Baba il indeamna pe mos sa-si puna cocosul la produs. Acest indemn este similar unei injuraturi de mama, caci a spune cuiva sa-si puna cocosul la ouat este similar cu cererea oficiala din Parlamentul Romaniei, adresata de Adrian Nastase dusmanilor sai, "sa vina sa-i numere ouale" si explica reactia ulterioara a mosului dar nu explica de ce violenta a fost indreptata asupra cocosului din dotare si nu asupra babei. Sunt placut surprins de premonitia lui Creanga fata de Nastase.
Asadar avem atac perfid la adresa unui vecin, plus maltratarea unui animal. Caci mosul s-a dus la cocos, l-a snopit dupa modelul craiovean si l-a trimis la produs, ceea ce ne da dreptul sa speculam, ca mosul a inceput sa fie seful unei retele de trafic de carne vie si exploatare a minorilor. Intelegeti chestia cu carnea vie, sper...
Si cocosul pleca in lume, la cersit, fireste, pe largile ulite din strainatatea vilei mosneagului.
Cersitul, o spun si ONG-urile ocupate cu asta, poate aduce venituri nesperate si semnificative. Iar soarta cocosului nu putea fi decat una mai buna, drept pentru care, intr-o intersectie mai umblata, el gaseste o punguta (un fel de portofel al zilelor noastre) cu continutul inventariat de doi bani. Acum, Creanga nu a precizat care era cursul de schimb oficial al acelor vremuri, asa ca in lipsa unui indice al inflatiei nu putem deduce adevarata valoare a celor doi bani. Tot asa cum nu ne spune daca babalacul avea o pensie si daca din cauza "micimii" acesteia era nevoit sa recurga la actiuni extreme.
Cred ca era totusi, o valoare mare, pentru ca atlfel nu s-ar fi obosit atat boierul care a aparut in poveste mai tarziu.
Analistii ar putea insa remarca faptul ca nu valoarea era importanta pentru exploatator ci mentinerea starii de teroare, a influentei de netagaduit a numelui domniei sale a dreptului de a poseda orice si pe oricine.
Dar pana atunci, hopa, ce mai avem?
In loc sa fuga cu punguta la cea mai apropiata sectie de politie, sa o declare, cocosul hotaraste sa si-o insuseasca, lasandu-l pe adevaratul pagubas sa nu mai spere nimic de la autoritatile insarcinate cu gasirea obiectelor pierdute sau furate.
Mari carente de educatie trebuie sa ai, si numai mosul a fost responsabil de asta, ca sa iei cu atata usurinta bunul altuia...
Insa asta s-a dovedit elementul infractional minor caci, in context apare boierul, un soi de smecher al zilelor de azi, care-si permitea caleasca englezeasca cu multi cai si sofer. Sofer care indeplinea si rolul de garda de corp, pentru ca in complicitate cu boierul, vizitiul nu a ezitat sa opreasca, sa loveasca cu salbaticie si sadism cocosul, fara sa-i pese ca pe ciocul acestuia cu siguranta se vedeau urmele bataii primite de la mos, si sa-i ia acestuia punguta, despre care tocmai am remarcat ca nu-i apartinea nici pasarii.
Asadar uz de forta, violenta in exces asupra unui animal a doua oara, furt calificat si uz de foloase necuvenite.
Si abia suntem la jumatatea povestii.
Remarcam dupa acest incident faptul ca, pentru a doua oara cocosul nu se adreseaza politiei, desi de aceasta data a fost victima directa a violentei stradale in crestere, se pare, si la vremea aceea.
Asta ma duce cu gandul la banuiala ca autoritatile de atunci nu au depus indeajuns efort, pentru ca oamenii cu necazuri din acestea sa se poata adresa cuiva competent, sa stie ca cineva este platit pentru a fi alaturi de ei.
Mai departe cocosul il urmareste pe boier si incepe sa-i faca scandal chiar in apropierea proprietatii private a acestuia.
Boierul, care parea sa fie foarte stapan pe situatie aidoma celor care-si stiu spatele asigurat, a procedat in consecinta celor deja relatate de Creanga mai devreme, adica a recurs din nou la atac de persoana, la violenta si chiar, in premiera, sechestrare de persoana, dupa ce, stim deja asta, i-a sechestrat punguta al carui proprietar initial nu a putut fi descoperit, aceasta infractiune fiind incadrata la sechestrare de bunuri.
Este interesant ca, pasarea matinala, desi nu era deloc umblata prin lume, a reusit asemenea unui "Bruce Willis" autohton sa faca fata fiecarei pedepse aplicata de garda de corp boiereasca, iesind nu sifonat din arest ci chiar mai fortos decat intrase.
Mai mult, sub pavaza luptei sale contra nedreptatii boieresti, s-a trecut mult prea usor peste felul in care cocosul i-a subtilizat toata averea boierului. Parca fiecare depunere a sa la carcera sub forma fantanii, cuptorului sau beciului, era ca o partida de pocher in urma careia boierul mai pierdea cate ceva. Am remarcat ceva similar si in ultimul film cu James Bond.
Trebuie sa fi fost ceva intre ei, ca prea usor l-a lasat sa plece cu toate bunurile. Poate se cunosteau mai demult si Creanga a omis sa ne spuna asta. Tot aici remarcam si aspectul interesant, ca acest cocos nu a recurs la violenta nici un moment, el avand, ca si echipa nationala de fotbal , o tactica defensiva.
Si iata-l pe cocos, progresand in a-si insusi bunurile altuia. Mai intai doi banuti iar acum averea mobila si imobila a boierului. Bineinteles, totul s-a intamplat sub nasul autoritatilor care pareau sa nu aiba cunostinta despre ce se intampla in tara.
Bunuri pe care ca un fraier le-a depus la caseria mosului, semn ca mosul il avea cu ceva la mana. Numai dragostea poate explica nesabuinta ca, dupa ce esti batut si dat afara din casa sa te intorci bogat din lumea larga si sa-i dai celui care te-a maltratat tot ce ai agonisit.
Ca mosneagul a devenit rapid complice la furtul cocosului, rezulta chiar din poveste, pentru ca nici un moment nu l-a intrebat de unde are bunurile, nici acesta neavand nici cea mai mica intentie de a anunta autoritatile. Ati retinut de la inceputul acestei recenzii, ca-l banuiesc pe batran de organizare a unei retele cu trafic de carne vie si exploatare a minorilor? Ei vedeti cum se leaga lucrurile?
Si stati, nu este gata!
Vecina sa, baba cu ouale nenumarate, in loc sa anunte, macar ea, autoritatile, a preferat sa-i ceara un imprumut mosului, care, acum ca s-a ajuns si-si putea permite, de unde vedem tendinta de parvenire a fiintei umane din totdeauna, a refuzat-o sec.
Baba s-a dus la gaina si, in loc sa-i spuna macar ceva in genul, "nu este frumos sa faci ce fac vecinii nostri", a maltratat-o pe gaina alungand-o de acasa dupa modelul cocosului. Initiativa criminala de organizare a unei noi filiere, nici macar nu mai trebuie comentata.
Gaina insa, trebuie sa fi fost blonda, pentru ca pe drum ea a gasit o margica rosie, pe care a considerat-o ca fiind faimosul diamant pierdut pe Titanic. Si in cazul ei, comoara este predata la stapan, desi conjunctura i-ar fi sugerat oricarei fiinte aflate in aceasta situatie sa plece in lumea larga pentru a deveni subiect in "Libertatea".
Asadar, recapitulare a acestei recenzii: neincredere totala in autoritati, complicitate la furt, violenta sub forma organizata, ura, educatie necorespunzatoare, o viata sordida lipsita de pitorescul firesc al satului romanesc. Nu-mi mai vine in minte decat titlul unei celebre emisiuni de la TVR, si anume, "Viata satului".

Va dati seama cat a suferit creierul meu in ultimii ani, in lupta neobosita cu stirile si emisiunile de la TV?


A gheţi, a păltini - 4
     media: 0.00 din 0 voturi

05.09.08
19:06
Spuneam ca am decis sa aplicam planul B.
Numai nani la Paltinis si drumuri peste tot. Asa ca, dupa Sibiu, am decis sa tragem o fuga pana in Retezat. Nu, nu la urcus ci pana la ultimul loc usor accesibil pentru o "vanatoare" de o zi. Fara echipament si fara o tinta in acest sens n-are rost sa te bagi in seama cu muntele.
N-a fost sa fie asa. Drumurile, aceste vesnice necunoscute de la noi, nu ne-au lasat.
M-am uitat pe harta si am decis sa ajungem acolo "pe ocolite", adica est, sud, vest urmand traseul paltinis, Rasinari, Cisnadie, Sadu, Talmaciu spre Rau Sadului. In dauna variantei Deva sau a drumului prin Voineasa.
Un fel de tepusa am luat, pentru ca folosirea acestui traseu nu te lasa sa ajungi in Retezat prea curand. Hartile si chiar GPS-ul prezinta acest drum ca fiind la categoria "alte drumuri".
Crdeti-ma ca este vorba de alta tara. Tepusa si nu teapa si am sa explic mai incolo de ce.
Pana la vreo 5 km dupa Talmaciu ai parte de asfalt. Apoi treci pe un drum nivelat cu praf si piatra dar practicabil in conditii de munte cam cu vreo 40-45 km h.
Totul tinde sa se salbaticeasca si dispar chiar si ambalajele numite stupid PETURI (n-as fi crezut ca gunoiul va capata alte nume in tara lui Caragiale).
Dar, cu vreo 17km inainte de Rau Sadului drumul devine atractiv numai pentru ARO-uri. Si cum acest tip de vehicul nu prea mai exista, atunci puteti deduce ca nici nu prea mai intalnesti fiinte umane. Numai fiare, la propriu si la figurat, si ma refer aici la criminalii taietori de paduri singurii care se aventureaza pe acolo cu utliajele lor hidoase, la acest capitol urmand a reveni de asemenea.
Am parcurs "tiptil" acest traseu pana la cabana ocolului silvic Rau Sadului aflata putin mai incolo de centrala electrica aferenta barajului. Tiptil, adica maxim 15 km/h si asta in foarte scurte portiuni de traseu.
Drumul se intuneca brusc in multe portiuni, pentru ca padurea tinde sa-l sufoce si de aceea am "tras" numai poze pe drum fara pericol si cu ceva lumina. Nu am mai intalnit un astfel de traseu, hai sa-i dam voie sa se numeasca auto, decat in simularile de la Need For Speed - Porsche. Mergi fie la o palma de un hau fie la alta palma de stanci nu prea prietenoase. Copacii se apleaca, parca un pic curiosi peste masina, in timp ce multe, foarte multe randuri cocotate pe coasta muntelui se inalta de asa maniera incat nu mai vezi nici varful pantelor dar nici macar cerul. Padurea este atat de deasa, cu trunchiuri groase de brad, incat nu are rost sa ma chinui sa filmez sau sa fac poze pentru ca nu vezi la mai mult de 20 m printre brazi.
Sunt foarte greu de impresionat de felul meu, dar astfel de drum n-am mai parcurs nicaieri in Romania. Ca sa intelegeti, Cheile Bicazului par autostrada de lux fata de acest "Safari" autohton.
La cabana, oprim masina si motorul. Suntem un pic curiosi sa aflam daca mai este mult pana la "asfalt". Asta bineinteles daca si gasim vreun suflet ca sa intrebam. Si sufletul apare sub forma unui nene de vreo 40 de ani care arata de 55.
"Mai avem mult pana spre Petrosani?" il intreb.
"Cam vreo 70 de km" si raspunsul sau ma pune un pic pe ganduri avand temeri cu privire la calitatea drumului. Conduseseram deja 2 ore si mi-am dat seama ca viteza redusa dar si un inceput de oboseala ne-au fentat abilitatea de a estima corect distanta parcursa. Ce ni s-au parut a fi vreo 40 de km pana atunci, erau in fapt numai 7!!!!!
"Si cam cat mai tine drumul asta de tip transee de razboi?" si strang pumnii sperand ca in atmosfera sa-si faca o cadere vreo stea ca sa mi se indeplineasca dorinta ascunsa.
"Vreo 40 de km" zice el usor atent si chiar milos.
Raspunsul primit ma face sa gandesc ca daca nu am mai lesinat vreodata ar fi acum un moment favorabil.
Nu, nu va ganditi ca ma doare ideea ca se strica masina, sau ca nu voi putea accelera pana la 90km/h pe serpentine. Nu sunt si nici Dana nu este tipul acesta de turist. Dar ne-am propus o destinatie, iar viteza de 10-13km/h obtinuta pana aici imi spune clar ca as ajunge la Petrosani pe acest pseudo-drum cam in 10 ore.
"Sunteti sigur?" mai adaug. "Si, tot drumul este asa de rau?"
"Mai rau, ca abia ajungem noi cu tractoru' " ma face el sa arat stupid, cand se uita la Kia Danei cea rosie si dulcica, Kia si nu Dana, nevasta mea fiind doar foarte dulcica. Stupid pentru ca venind pe un astfel de drum cu o Kia Ceed aratam probabil la fel de cretin ca doamnele care urca pe Jepi cu tocuri.
Daca vreti sa acordati circumstante, va asigur ca nici hartile si nici un indicator nu previne turistii soferi sa se opreasca daca nu sunt pregatiti tehnic si mental, iar drumul ales de noi a fost nu greu, nu dificil, ci disperat de dificil.
"Dar sa stiti ca au mai trecut masini din astea mici pe aici..." imi confirma temerea, dupa care simt ca-si reprima gandul, si reusesc subit chiar sa citesc brusc in mintea lui continuarea. Ceva in genul, "cam pe unde or sa cada in prapastie nefericitii astia, ca sa stiu ce spun la politie".
De fapt, mi-a fost frica numai de caucioace, care cred ca nu au fost gandite sa se catere pe locuri cu stanci asciutite dibaci de natura. Ca si referinta pentru cei interesati, mai cu seama ca am ajuns cu bine in partea celelalta, PANA LA URMA , Kia Ceed este "incaltata" din fabrica cu Michelin fabricate in Anglia. In mod clar mi-am schimbat parerea despre produsele britanice numai in bine.
Ma uit la nevasta personala, ea la mine. Este clar trebuie sa facem sfat de taina. Dar cum mandria de orasean nu ne da voie sa dezvaluim teama in fata omului locului, ii multumim si plecam. Si azi ma urmareste privirea lui neincrezatoare, care sugera ca n-ar fi pariat nici macar 1 leu pe reusita traseului nostru.
Cinci minute mai incolo apare si barajul de pe Sadu. Oprim. Este superb. Este salbatic. Este pur si simplu spectaculos.
"Nevasta, ce facem?"
"Nu stiu, poate ca a exagerat si el"
"Asa ma gandeam si eu" gresesc in remarca personala amarnic vorbind trufia de bucurestean in mine.
"Deci?" imi paseaza decizia Dana.
"Hai inainte, cu conditia sa ne luam gandul ca mai ajungem la destinatia initiala"
Spuneam mai sus ca voi reveni la chestiunea cu tepusa. Poate ca a fost trist ca nu am putut ajunge, dar traseul pana la final s-a dovedit a fi unic, spectaculos, periculos si ingrozitor de frumos.
Drum mai rau, a zis nenea ala? Cred ca era prea calit caci drumul este practicabil numai pentru TAB-urile armatei. Oricat m-am chinuit cu 2-5km/h sa-i tin Kiutei poalele sus, tot am dat-o cu burtica de bolovanii de pe drum. Numai de vreo trei ori si asta pentru ca literalmente, trepte la propriu faceau ca masina "sa cada" cu cativa cm mai mult decat putea inaltimea puntii sa accepte.
De doua ori in calea noastra au aparut bandele de taietori de lemne. Privirile neprietenoase te iscodesc mai ales daca in mana tii o camera video. Am trecut fara sa-i bagam in seama desi este greu atunci cand ai o viteza atat de mica.
Pe la kilometrul 25 (estimarea mea) pe alee, hop un camion cu remorca plin cu busteni. Bineinteles din sensul opus. In drepata cam 1m pana la stanca. In stanga tot cam asa pana la albia Sadului. EI, PE UNDE DRACU MAI VREA SI ASTA SA TREACA???. Regula drumurilor cu panta spune ca al de urca are obligatoriu prioritate si asta nu s-a intamplat sa fim noi.
Asa ca invat-o pe kiuta sa merga cu coada inapoi pe transeu de munte in panta. Gasesc disperat o largime cam de vreo 2-3 metri si parchez fara cusur lateral drepata. Ma uit in oglinda de pe acea parte si evit sa-i spun Danei ca vad roata dar nu vad marginea drumului. Disperat pentru ca dihania din fata se balanseaza cu bustenii aia urcand spre noi cam la 75-80 de grade.
A trecut de noi. Culmea!
Ne continuam traseul. O singura dezamagire am mai avut. N-am vazut nici macar o singura fiinta de a padurii. O codita de "pipas" acolo, o caprioara, ursu de la tomberon. Nimic, in afara de noi si de taietori, dar si aia rari.
Dupa vreo 30 de km cursurile apelor intalnite si-au schimbat sensul, semn ca trecuseram de varful muntelui . Ceasul meu arata altitudinea de 1710m (+-100m pentru ca altimetrul depinde de presiunea atmosferica).
Am lasat padurile gigant in spate si am dat de locuri mai luminoase, usor mai aerisite asa cum puteti vedea in fotografii.
Drumul, ceva mai bun, in sensul ca in loc de 2-5km/h am revenit la 15.
Am plecat la 9:00 din Paltinis si am atins Obarsia Lotrului cam pe la ora 20:30. Atat ne-a luat sa facem cei 60 km de drum, cred ca forestier, ar fi mai aproape de realitate.
De la Obarsia Lotrului am dat din nou de asfalt, craterele din acesta pana la Voineasa asemanatoare cu cele din Bucuresti din Vitan ne faceau sa radem in hohote de bucurie.
Drumul pana la Voineasa este frumos dar are ceva din monotonia serpetinelor de la Vidraru spre Curtea de Arges . La el ma voi referi in urmatorul inscris, pentru ca l-am parcurs de doua ori in alte minunate aventuri de vacanta.


A, sa nu uit, asa arata a doua zi noroiul strans in acest drum pe KIA, chiar si dupa ploaia torentiala din noaptea intoarcerii la Paltinis.







Termeni si Conditii de Utilizare